|
|
|
»
Retete » Cum sa alegi faina potrivita pentru cozonac?

Cum sa alegi faina potrivita pentru cozonac?

Pregatirea unui cozonac este un veritabil test pentru toate gospodinele. Cozonacul perfect este pufos la interior si bine rumenit la exterior. Pentru a realiza un aluat bun, care va creste bine, este foarte important sa folositi ingredientele adecvate. Unul dintre cele mai importante este faina. In acest articol va vom indica cum sa alegeti faina ideala pentru cozonac.
 
Faina este macinata cu diverse granulatii si grade de cernere. Pentru paine veti folosi o faina mai grosiera, care va contine cat mai mult gluten, proteine si fibre. Pentru biscuiti si foi de placinta, o faina ceva mai fina. Pentru cozonac trebuie sa alegeti cea mai fina faina alba pe care o gasiti. Iata de ce:
 
Primul moment critic: cand pregatim maiaua
Cozonacul se deosebeste de alte produse de panificatie, deoarece aluatul se pregateste in doua etape. Mai intai se foloseste o cantitate mica de faina cu lapte, zahar, oua, untura si drojdie pentru a mixa maiaua.
 
Maiaua trebuie sa fie moale si perfect uniforma, fara cocoloase. Faina Gold Maya BL 00 va garanteaza realizarea unei maiele perfecte, chiar daca nu ati mai incercat pana acum. O compozitie omogena va duce la o crestere foarte buna, pana la dublarea volumului.
 
Al doilea moment critic: incorporarea restului de faina
Daca ati trecut cu bine peste etapa de mai sus, urmeaza o noua incercare. Veti pune tot restul de faina intr-un vas, veti da o gaura in mijloc si veti turna acolo maiaua. Apoi trebuie sa incorporati toata faina in masa maielei. Acest lucru trebuie facut cu mare grija, pentru a nu crea cocoloase, pungi de faina neincorporata in masa aluatului, sau bule de aer.
 
Daca nu lucrati cu o faina foarte fina, amestecarea aluatului de cozonac va fi o munca si mai dificila decat este de obicei, iar rezultatul final nu va fi multumitor.
 
Cozonacul nu trebuie sa fie cleios, sa aiba consistenta painii sau, si mai rau, sa iasa cu o consistenta tare, de turta.
 
Nu faceti abateri de la tipul fainii
In comert exista tipuri de faina de la 000 pana la 650. Este posibil sa vi se recomande faina tip 450 ca potrivita pentru cozonac. Gospodinele foarte pricepute ar putea sa „jongleze” cu restul ingredientelor pentru a obtine un cozonac pufos. Dar cel mai bine este sa alegeti faina cu gradul de macinare cel mai fin, alba si bine cernuta.
 
Astfel cozonacul dumneavoastra are sanse maxime sa creasca bine si sa iasa exact asa cum se asteapta familia dumneavoastra: moale, pufos si foarte delicios!